Un "sat" mai mare...

Cu câteva luni înainte de evenimentele din Decembrie 1989, am ajuns, în premieră, în Satu Mare. Atunci, nu mi-am imaginat că aici va fi a doua mea casă.

Când am trecut "pragul" Sătmarului, am fost captivat de atmosfera ce domnea aici, un loc liniștit, cu oameni simpli, dar civilizați. Deși nu impresiona, în general, prin stil arhitectonic, existau câteva clădiri emblematice.

Din nefericire, unele dintre "bijuteriile" de altădată ale municipiului nostru,astăzi, sunt profund degradate, autoritățile neavând interesul și nici capacitatea de a administra cu bun-simț patrimoniul localității. 

Din păcate, primitivismul își face loc tot mai adânc în ceea ce reprezintă Satu Mare. Drumurile, trotuarele, parcurile,spațiile verzi, sunt prost întreținute. De asemenea, locurile de parcare.

Nici măcar liniștea de odinioară nu mai există în orașul meu. În 2014, în buricul urbei, actrița Gabriella Dorgai a fost violată și ucisă. Săptămâna trecută, în apropierea centrului orașului, a avut loc o reglare de conturi în stil mafiot, la orele amiezii, despre care presa locală nu a scris un cuvânt. Aseară, un tânăr de 18 ani, ce a intervenit pentru a salva o femeie din mâinile unui agresor, a fost înjunghiat în inimă.

În afară de simple cosmetizări a diverselor zone din oraș, în special, în zonele comerciale, Satu Mare se află într-un declin necontenit, parcă menit să conducă la metamorfozarea orașului într-un "sat" mai mare, un sat fără câini, unde Poliția Locală nu pare să fie un garant al securității cetățeanului, unde deciziile autorităților discriminează pe români, cum ar fi, de pildă, criteriile de angajare la Poliția Municipală, doar a celor ce cunosc limba maghiară.

E absurd ca o problemă să se perpetueze vreme de aproape 3 decenii, cel de-al treilea pod peste Someș, promis după Revoluție,în fiecare campanie electorală. Acum, circulația peste Someș e îngreunată din cauza lucrărilor. Una dintre ele, nu demult finalizată...E inadmisibil cum se fac lucrări de mântuială! E de netolerat maniera în care este administrat orașul!

Deși mi-e greu să semnalez aspecte negative despre locul unde trăiesc, nu am de ales, îmi doresc responsabilitate din partea autorităților, o schimbare la față a municipiului Satu Mare, în care să ne putem bucura de frumos și liniște!

Căutând...

"Adeseori, ne pierdem prin târgul vieții căutând preț la lucruri ce nu au preț. Purtăm lumea în inimă și în minte. Cine nu a găsit ceva bun acolo, nu va găsi în exterior. Oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei, lumină sau întuneric, slăbiciune sau virtute, bucurie sau durere."

Hrisostom Filipescu 

Maxima zilei...

'Când un om îngenunchează în confesional pentru că a păcătuit, în acel moment el adaugă ceva la demnitatea sa de om. Nu are importanţă cât de greu îi apasă conştiinţa păcatele, nu are importanţă dacă ele i-au micşorat demnitatea proprie, simpla acţiune de a te întoarce din nou către Dumnezeu este o m'anifestare a demnităţii speciale a omului, a măreţiei lui spirituale... măreţia întâlnirii personale dintre om şi Dumnezeu, în adevărul interior al conştiinţei'' 

 Papa Ioan Paul al II-lea

O nedreptate...

O nedreptate nu se corectează prin altă fărădelege...

Deși o lege veche, de pe vremea lui Cuza, legea pensiilor militare e considerată una nefirească, neavând la bază contributivitatea, fiind doar o compensare pentru multiplele privațiuni ale serviciului militar.

E adevărat că ultima formă a legii pensiilor militare a fost cu multe lacune, ce a permis obținerea de pensii peste nivelul salariilor celor în plată, lucru nefiresc, însă aceste aspecte puteau fi corectate într-o manieră civilizată, neinfluiențând majoritatea pensionarilor militari, pe cei 60%, care au pensii sub 3000 de lei.

Observ că și după o săptămână nu se face o demarcație între militarii cu pensii nesimțite și cei cu pensii normale, unele chiar mici, fiind toți incluși pe aceeași listă a rușinii, a profitorilor sistemului, lucru de neacceptat.

Pentru cei neinformați, le aduc la cunoștință faptul că în 2004, ca urmare a aderării României la NATO, a urmat o perioadă de pregătiri intensive pentru transformarea armatei într-o instituție profesionistă până în anul 2007, urmând a avea 90.000 de angajați, dintre care aproximativ 75.000 de militari și 15.000 civili, situație care a condus la un prim val masiv de pensionări.

Stimați prieteni, dragi români, generalizarea promovată astăzi împotriva noastră, a pensionarilor militari, este anormală. După ce ani de zile am fost sub incidența unui regim privativ, impus de rigorile regulamentelor militare, azi, din cauza unor profitori, suntem catalogați toți la fel. În loc să fie luate la puricat pensiile nesimțite, cele mai mari fiind ale magistraților militari, și găsite soluții de reașezare pe un făgaș normal, suntem puși cu toții la zidul infamiei, iar cei 60% dintre pensionari, prin plafonarea pensiilor, încet, dar sigur, în timp, vom ajunge la statutul de asistați social.

Forţa şi puterea unei armate e dată de cei mulţi şi nevăzuţi. Totodată, ei sunt şi cei care suferă cel mai mult când un eveniment oarecare, cu iz de scandal, se iveşte în spaţiul public şi afectează imaginea Armatei. Atunci, clişeele care aruncă o notă de rizibil peste actele militarilor şi care şedeau pitite în subconştientul multora, revin la suprafaţa conştiinţei colective, iar cei care au renunţat să mai creadă în ţara lor găsesc încă un motiv să o facă.
Eu pledez pentru o inițiativă de abrogare a ordonanțelor de urgență ce au mutilat Legea pensiilor militare, dublată de măsuri de echivalare la nivel superior a pensiilor celor ce au avut același grad, funcție, vechime și grupă de muncă.

Țara lui Papură-Vodă

Cum poate fi numită altfel o țară în care „alba-neagra” e un sport național?

În ultimul timp, se practică „alba-neagra” în viața noastră, cu principiile de drept, cu salariile, cu pensiile, cu CAS-ul, cu Centenarul Unirii, cu pragul pentru abuz în serviciu, cu amnistia și grațierea, cu recuperarea prejudiciilor, cu desemnarea și revocarea, cu Fondul Suveran de Dezvoltare, cu acțiunile la purtător, chiar și cu cele sfinte, cu orice, iar acest mecanism nociv, cu concursul nostru, al oamenilor ce am putea schimba fața României, prin implicare, arătând că ne pasă de viitorul ei, nu doar de buzunarul propriu.

Din nefericire, vremurile pe care le trăim se află sub zodia egoismului și nepăsării. Mai mult, s-a ajuns atât de departe, încât a te bucura de necazul altuia a devenit o constantă a vieții cotidiene, fără să se gândească că roata vieții se învârte, iar după o perioadă în care lumea i-a stat la picioare, după un timp de mărire, când se credea un zeu, se poate ajunge la regres, la o decădere care să-l transforme într-un anonim sau chiar în “ nimeni în drum”.

Cei mai mulți dintre noi sunt atenți doar la ceea ce le aduce beneficii imediate, cu orice preț, și nu conștientizează câte deservicii fac, astfel, României de mâine.

Vă mărturisesc, cu mâna pe inimă, că de multe ori am greșit în această viață, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, că nu nici eu nu am făcut tot ce puteam pentru a semnala derapajul de la normalitate a celor ce ne conduc destinele țării, chiar dacă, din când în când, am semnalat aspectele anormale generate de iresponsabilitatea clasei politice. La un moment dat, observând că nu am niciun viitor în această țară în care domnesc de multă vreme haosul, fărădelegile, anormalitatea și imoralitatea, m-a bătut gândul pribegiei, să părăsesc meleagurile românești, însă rădăcinile au fost mai puternice decât mine și, moralmente, m-au obligat să rămân aici. Chiar dacă, uneori, am sentimentul că mă lupt cu morile de vânt, am rămas aici pe baricade, căutând cu ardoare să trag semnale de alarmă pentru a îndrepta lucrurile pe o direcție firească. Totodată, fiind în perioada în care se aruncă cu vorbe de ocară asupra posesorilor de pensii speciale, ca și când ei sunt "părinții" acestora, nu clasa politică, țin să precizez că am părăsit sistemul militar din cauza anomaliilor constatate, a pervertirii normelor care m-au atras în cariera militară și a problemelor de sănătate. Beneficiez de o pensie militară anticipată, cu multe penalități generate vârstă, aspect normal, nu nesimțită, recalculată de 3 ori.

Nu știu cât timp cât timp va mai trece până când România se va trezi, neîmpăcată cu statutul de orfană, de țară a nimănui. Nu știu dacă voi avea privilegiul de a zări o schimbare în bine a țării mele, dacă Bunul Dumnezeu îmi va oferi darul de a mă bucura de chipul frumos al patriei mele redeșteptate. Sper să nu fiu nevoit să iau calea exilului, însă, cu siguranță, nu voi accepta la infinit să-mi duc viața într-un loc în care „alba-neagra”e sport național, mai celebru decât oina, unde respectul față de principii și lege este facultativ, unde bunul-simț se lasă terfelit, în țara unde nu se întâmplă nimic bun, pentru a păstra neîntinat statutul de Țară a lui Papură-Vodă!

Centenarul Marii Uniri

Sunt momente din istoria unei nații, ce ar trebui sfințite cu  aleasă recunoștință de către urmași. 
Actul de la 1918 a fost supus, în perioada comunistă, mai multor valuri de interpretări tendențioase din punct de vedere ideologic, care au făcut ca imaginea acestui eveniment istoric să fie profund distorsionată. E necesar să recuperăm adevărul istoric, prin  restaurarea caselor memoriale ale artizanilor Marii Uniri, începând cu cea a lui George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, "Bătrânul nației", ctitor al culturii și un mare luptător pentru drepturile naționale ale românilor. Înființarea unor noi asemenea lăcașuri acolo unde este cazul și amplasarea de plăcuțe pe case și clădiri în care s-au luat decizii legate de actul de la Alba Iulia. De asemenea, ar fi momentul cel mai potrivit pentru inaugurarea de monumente dedicate acestor personalități, începând cu o mare statuie ecvestră a Regelui Ferdinand. Totodată, lansarea unei serii de monografii și cercetări istorice novatoare, care să restabilească adevărurile deformate în perioada comunistă, ar fi binevenită.  

Acest proiect, în mare măsură memorial și științific, trebuie corelat, însă, cu un al doilea proiect, de această dată dedicat direct societății și culturii române vii: O „autostradă" culturală trebuie să lege, prin manifestări înrudite, capitalele Marii Uniri (București, Alba-Iulia, Chișinău, Cernăuți). De această autostradă vor fi legate și alte localități românești  ar trebui să genereze activități nemijlocite de cultură vie: vernisarea de expoziții istorice și artistice, simpozioane științifice, festivaluri, concerte de muzică clasică și populară, ateliere de creație artistică pentru tineri. Revistele care au contribuit, într-un fel sau altul, la pregătirea acestui act istoric trebuie vizate de al treilea pilon al aniversării Marii Uniri,  reviste de la Dacia literară la Sămănătorul și de la Tribuna la Unirea au susținut, literar și politic, timp de mai multe decenii, idealul unității naționale. Unele dintre ele sunt în viață și astăzi, altele merită să fie evocate. Un proiect cultural, de cercetare și punere în valoare, colocvii și simpozioane locale și naționale, a publicațiilor culturale care au pregătit Marea Unire poate releva aspecte noi ale acestui eveniment istoric și poate releva potențialul cultural excepțional al presei literare românești.Transformarea Muzeului Unirii din Alba-Iulia într-un Centru Național de Cercetare a Marii Uniri mi se pare absolut necesară. Acesta trebuie să aibă două componente: muzeală și  de cercetare științifică pluridisciplinară a acestui eveniment istoric. Această transformare este necesară deoarece, la 100 de ani de la Marea Unire, este nevoie ca acest act să nu mai fie înțeles exclusiv în componenta sa istorică. Marea Unire a avut consecințe în politica europeană, în legislația internațională a drepturilor minorităților, în economia și finanțele regiunii, și a reconfigurat decisiv întregul spațiu al Europei Centrale și de Est. O cercetare  a consecințelor Marii Uniri ar fi extrem de utilă României de azi, ajutându-ne să înțelegem mai bine contextul intern și internațional în care ne aflăm. Construirea unui Panteon al României ar face ca actul de la 1918 să aibă semnificația reală. Panteonul României va conține amintirea simbolică a personalităților care au marcat istoria națională. Cum Marea Unire reprezintă apogeul unei istorii milenare, prin intrarea României în concertul marilor națiuni europene moderne, centenarul acestui eveniment trebuie să aducă și o conștientizare a eforturilor, sacrificiilor și talentului pus la temelia construcției naționale, de către cetățeni români de toate etniile, care au ilustrat cultura și spiritualitatea națională. Panteonul României va avea darul de a sublinia și unitatea culturală românească, peste frontierele politice existente în prezent, aducând un omagiu sobru devotamentului pentru cultura națională și constituind un spațiu al educației culturale și civice.

Cred că dimensiunile acestui proiect cultural de celebrare a 100 de ani de la Marea Unire impun o colaborare mai amplă, din partea tuturor instituțiilor publice și private a căror activitate are tangențe cu aceste demersuri. Începând cu Președinția, Guvenul și Parlamentul și continuând cu Casa Regală și Academia Română, ICR, marile universități, administrația locală și asociațiile culturale private.  Asemenea evenimente se pregătesc din timp, pentru că improvizația ruinează orice moment festiv, mai ales unul de o asemenea amploare. De asemenea,  trebuie să începem de urgență să pregătim un proiect național de aniversare a Marii Uniri, care să nu implice numai festivism politic, ci să conțină și substanță culturală. Nu în ultimul rând, care să genereze energii creatoare pentru viitor, căci sensul marii aniversări nu este cel de a fi o elegie a trecutului, ci de a stimula viitorul.

Sursa: https://www.ionutvulpescu.ro/

Prieten

"Prieten este, înainte de toate, cel care nu te judecă. Am spus, este acela care deschide uşa pribeagului, cu carja sa, cu bastonul său lăsat într-un colţ, şi nu-i cere să danseze pentru a-i judeca dansul. Iar dacă pribeagul povesteşte despre primăvara de afară, prietenul este acela care primeşte în el primăvara. Iar dacă povesteşte despre grozăvia foamei în satul de unde vine, rabdă de foame împreună cu el! Căci, ţi-am spus, prietenul este acea parte a omului care deschide pentru tine o poartă pe care n-ar deschide-o, poate, niciodată altuia. Şi prietenul tău e adevărat, şi tot ce spune e adevărat, şi te iubeşte, chiar dacă, aiurea, te urăşte. Iar prietenul pe care, mulţumită cerului, îl întâlnesc în templu, este acela care întoarce către mine acelaşi obraz ca şi al meu, luminat de aceeaşi credinţă, căci atunci unitatea e făcută, chiar dacă el e negustor, iar eu oştean, sau el grădinar, iar eu marinar în larg. În ciuda deosebirilor noastre, l-am găsit şi sunt prietenul lui. Şi pot să rămân tăcut lângă el, adică să nu mă tem pentru grădinile mele lăuntrice, şi munţii mei, şi văile, şi pustiurile mele, căci el nu le va călca niciodată. Tu, prietenul meu, ceea ce primeşti cu dragoste de la mine este ambasadorul imperiului meu lăuntric. Iar tu te porţi bine cu el, îl pofteşti să se aşeze şi-l asculţi. Şi iată-ne fericiţi. Căci m-ai văzut, oare, când primeam ambasadori, ţinându-i deoparte sau refuzându-i fiindcă, în adâncul imperiului lor, la o mie de zile de mers de al meu, oamenii se hrănesc cu mâncăruri ce nu-mi plac sau purtările lor nu sunt şi ale mele? Prietenia este, în primul rând, înţelegerea şi circulaţia spiritului deasupra detaliilor vulgare. Şi nu-i pot reproşa nimic celui ce stă în capul mesei mele.

Căci ospitalitatea, curtoazia şi prietenia sunt întâlniri ale omului în om. Ce aş căuta în templul unui zeu care s-ar preocupa de înălţimea sau proporţiile credincioşilor săi, sau în casa unui prieten care nu mi-ar accepta carjele şi m-ar pune să dansez pentru a mă judeca.

Vei întâlni mulţi judecători în lume. Dar dacă trebuie să te transformi şi să te întăreşti, lasă această muncă pe seama duşmanilor tăi. Ei o vor face, asemenea furtunii care sculptează cedrii. Prietenul tău e făcut pentru a te primi. Domnul, atunci când intri într-un templu, nu te judecă, ci te primeşte."

Antoine de Saint-Exupery

Forța malefică a indiferenței

Uneori, nepăsarea poate fi o formă de apărare, însă, cu timpul, ea poate deveni distructivă, agresiunea ei lăsând urme de neșters la nivel de individ, familie sau societate.

Fiind una din scursurile Cutiei Pandorei, indiferența naște monștri, unii de nestăvilit, ce distrug edificiile bunului-simț, ordinea morală de la care nu ar trebui să abdicăm.

Deși am plătit tribut pentru libertate și democrație, conduita clasei politice ne-a determinat să îngroșăm rândul celor indiferenți, lăsând, astfel, loc abuzurilor de tot felul, unele dintre ele fiind cu măiestrie ascunse chiar și sub masca Statului de Drept.

Când s-a pus bazele Curții Constituționale a României, ca unica autoritate de jurisdicție constituțională, independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituției României, rolul de garant al supremației Constituției, nu mi-am închipuit că aceasta va deveni o unealtă în mâna politicului, un instrument prin care fundamentul Statului de Drept va fi șubrezit, prin decizii uluitoare, șocante, uneori, cum ar fi de exemplu suspendarea unei legi pentru o perioadă, timp în care traseismul politic a fost legal. Nu sunt de omis nici deciziile în care CCR și-a depășit cadrul de activitate, pronunțându-se pe spețe ce nu sunt de competența sa. De asemenea, în ultima vreme, de când în fruntea ei se află Valeriu Dorneanu, unele decizii sunt atât de ciudate încât nici o parte din colegii dânsului nu le acceptă, instaurându-se la Curtea Constituțională o reală dictatură. E foarte clar că înfluiența politicului în sânul acestei instituții fundamentale le creează prejudicii de imagine, fapt pentru care ar trebui să ne conjugăm eforturile, să ieșim din indiferență, și să cerem depolitizarea CCR și demisia președintelui acestuia, Valeriu Dorneanu! Totodată, având în vedere deciziile ciudate ale CCR-ului, nu se cuvine să nu reacționăm când aceasta solicită noi atribuții cum ar fi cea de control al constituționalității hotârârilor judecătorești definitive, situație prin care Curtea ar pute gira noi abuzuri.

Stimați români, dacă vă pasă de viitorul țării, e vremea să ieșiți din nepăsare, să cerem responsabilitate inclusiv din partea Curții Constituționale a României!

A fost odată ca niciodată, România...

Ţara noastră se transformă încet, dar sigur, din colţul de rai udat de sânge de eroi şi sub a cărui lumină sfântă s-a născut Mioriţa, odă a jertfei creatoare, într-un ungher dubios unde s-a aciuit o şatră prosperă de interlopi şi unde bălteşte o hazna a laşităţii în ale cărei ape murdare politrucii şi baronii îşi aruncă faptele lor mizerabile – hoţia, minciuna, desfrânarea şi trădarea. 

România noastră începe a fi un spaţiu al ratării şi pervertirii, un loc din care mai curând trebuie să pleci, decât să-ţi asumi încercarea de a rămâne şi de a trăi cu speranţa într-o viaţă prosperă şi normală. O Românie bolnavă, tuşind a ticăloşie şi zăcând în laşitate. O Românie care nu mai este România. 

Venerabili ai marilor familii conducătoare ale mafiei politice îşi ţipă supărarea, miraţi că se află sub ameninţarea Justiţie. O Justiţie încă abulică, dar care reuşeşte, spre surpriza multora, „performanţa” de a-şi acoperi pe jumătate unul dintre cei doi ochi la care dintotdeauna a fost chemată să se lege. Sătui de poveşti mincinoase, ne lăsăm totuşi tulburaţi de întrebarea: se va face dreptate? Va fi Baba Cloanţa-Justiţia precum Făt-Frumos din poveste, retezând capetele balaurului pentru a o salva de la siluire pe Ileana Cosânzeana? Noi spunem că nu! Nu se va face dreptate, ci doar se va scrijeli un cap al hidrei şi alte trei vor răsări din rană, tot aşa de urâte, de lacome şi de ticăloase. Făt-Frumos a murit demult… am rămas cu balaurul. Cum de ne-am rătăcit în această fundătură de timp şi istorie? Cum de ajunse nevolnicul împărat, hoţul dregător şi tâlharul jude?

Păi, cum altfel, decât prin păcatele noastre? Păcate care au secătuit izvorul de trăire şi simţire din care se răcoreau, în vremuri mult mai bune, elitele creştine ale Naţiei Române. Astăzi ne lipsesc aceste elite şi locul lor cel de cinste a fost ocupat de venetici, de impostori şi ticăloşi. Cei chemaţi să fie miloşi, au uitat mila, cei rânduiţi să fie drepţi, au lepădat dreptatea, cei aşezaţi să mărturisească adevărul, slujesc minciuna. Elitele, câte s-au mai aflat pe pământ românesc, s-au înstrăinat pe meleaguri îndepărtate, slujind prosperitatea celor de alt neam. Românii rămaşi în ţară se lasă biruiţi de patimi şi de laşitate, ba chiar se învoiesc a sluji una sau alta dintre mafiile care ne jefuiesc avuţia şi viaţa.

Am renunţat să mărturisim şi să trăim spiritul naţional, crezând că vreun duh european ne va fi de mai mare folos. Ne-am înşelat şi am fost înşelaţi. Acum plătim preţul trădării Neamului Românesc şi suntem sclavii unor indivizi cu voinţă pervertită şi necinstiţi sufleteşte. Europa de la care am sperat necugetat atâta ajutor şi binecuvântare, se zbate în propria rătăcire, schingiuită sub povara coşmarului în care s-a transformat visul de unire sădit cândva în sufletul naţiunilor europene. Ruina unui nou Turn Babel prin care L-am sfidat pe Dumnezeu, se prăbuşeşte peste sufletele noastre, rătăciţii care am îndrăznit a-l construi. Mahalaua România se scufundă odată cu ruina numită Europa, în zgomot de manele şi vaiet de interlopi, sub rânjete de politruci. …şi peste ani, în limbi străine şi pe meleaguri păgâne, se va spune, poate, la ceas de seară, copiilor din leagăn, un basm despre un tărâm de vis, de multă vreme uitat: „A fost odată ca niciodată, România…”

Marcel Radut

O zi binecuvântată!

Fiți îndrăgostiți de viață, trăiți-o în fiecare zi, bucurați-vă de darul pe care l-ați primit și mulțumiți pentru el, prin săvârșirea faptelor bune! Numai așa fericirea poate fi deplină!

Mâine va fi o zi în care clipele se vor aduna pentru mine într-o horă a nostalgiei, vestindu-mi, în şoaptă, trecerea timpului de când a rasărit povestea mea aici, pe pământ. Şi cu această ocazie, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit!

Fiind o fire romantică, un rac pur-sânge, cu bune şi rele, mă simt copleşit de melancolie în toate momentele cruciale ale vieţii. 

Zborul timpului mă vindecă de iluzii în momentele aniversare...

În urmă cu 48 de ani, pe 26 iunie 1969, am văzut lumina zilei în comuna Băseşti, judeţul Maramureş, un meleag sfânt pentru mine, un adevărat cuib al copilăriei din care m-am zburătăcit în anii '80, dar de care sunt atât de legat sufleteşte încât, datorită iubirii pentru acest loc binecuvântat, l-am rebotezat Inimioara.

Oriunde aş fi, port sălaşul naşterii mele cu mine ca pe un talisman, ca pe o comoară inestimabilă, în suflet şi în amintiri.

Dorul, ca o pasăre călătoare, zboară ca vântul spre petecul de cer unde am admirat primul răsărit de soare ori de câte ori gândul mi se refugiază în citadela amintirilor din copilărie.

Trecerea timpului, chiar dacă şi-a lăsat amprenta asupra chipului meu, nu a izbutit să-şi pună pecetea şi pe felul meu de a fi, întărind ideea că tinereţea e o stare de spirit de care se poate bucura oricine, indiferent de numărul anilor pe care-i are în spate.

Deși timpul și-a pus amprenta mai pregnant pe chipul meu, nu a izbutit să lase urmele schimbării și pe spiritul meu. Rămân cel de ieri, un om simplu, care se bucură zilnic de darul primit, de fiecare răsărit de soare.

Mă declar îndrăgostit de viață, chiar dacă, uneori, am parte de reversul fericirii, conștient fiind de faptul că tot ce mi se întâmplă are un scop precis, un rol bine definit, chiar determinant în împlinirea menirii mele pe acest pământ.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul primit! Le sunt profund recunoscător părinților mei și, în primul rând, mamei mele, născută în aceeași zi cu mine, plecată la Ceruri în urmă cu 24 de ani, familiei mele, soției și fiului meu Alex, fraților mei, Mitică și Vasile, ultimul plecat pe neașteptate la Domnul în 2015, rudeniilor mele, prietenilor mei de pretutindeni, pentru tot ce au făcut pentru mine, dar și vouă, dragi prieteni virtuali, în primul rând, celor de pe paginile mele, pentru simțămintele voastre, pentru modul în care tratați prietenia!

Deşi viaţa e o luptă, o confruntare din care nu am ieşit mereu biruitor, cred că, totuşi, am fost un răsfăţat al sorţii, iar azi, în mijlocul celor dragi, mă simt ca în sânul lui Avraam, fericit că mi-am găsit un sens al existenţei şi mulţumit că am trecut cu bine peste mulţimea încercărilor vieţii!

Ignorarea Centenarului şi a memoriei istorice a românilor

„Sus! Patria către maghiari strigat-a:

E timpul pentru luptă să fiţi gata!“ (Petöfi Sandor)

Pe 15 martie 1848, „tinerii unguri“ conduşi de Petöfi Sandor şi mobilizaţi de poeziile sale patriotice au ridicat mulţimile. La finalul zilei, programul în douăsprezece puncte, printre care şi unirea Ungariei cu Transilvania, a fost acceptat de către parlamentul de la Bratislava şi Curtea de la Viena.

15 martie înseamnă ziua în care „Parlamentul Ungariei a votat unirea cu Ardealul”. Această zi ar urma să devină, în preajma a 100 de ani de la Marea Unire a tuturor Românilor, Ziua maghiarilor din România!

Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente în Istorie când conştiinţa naţională a celor care conduc vremelnic destinele unei naţiuni scade ub cota de alarmă. Sunt acele momente în care totul pare de vânzare, totul se

negociează, totul se relativizează, tot ce e sfânt şi intangibil devine simplă marfă pe taraba politică. În aceste momente, este datoria tuturor celor care trebuie să vorbească să iasă în

faţă şi să spună lucrurilor pe nume. 

Un moment de cumpănă

Dragi români,

Trăim vremuri tulburi, în care străbunii noștri, cei ce au luptat o viață pentru afirmarea națiunii române, au somnul de veci tulburat, simțind cum crezul lor e călcat azi în picioare de o gloată de neromâni, de indivizi ce folosesc slogane prin care afirmă mândria națională și prețuirea pentru valorile românești, dar, de fapt, de dragul interesului propriu, sunt capabili să ne vândă, tulburând liniștea pământului meu scump, Ardealul, locul în care românii și maghiarii de rând suntem ca frații.

Sfatul zilei

"Hrăneşte-ţi mintea cu gânduri măreţe, pentru că nu vei reuşi niciodată să zbori mai sus decât poţi gândi!"

Benjamin Disraeli

Despre fericire

„Adevărata fericire costă puţin. Când costă mult, nu e de soi bun.”

Chateaubriand

Timpul

"Timpul e muritor. El nu există în veșnicie, însă clipele de iubire poartă în ele esența veșniciei." 
Ionuț Caragea

AI MILĂ, DOAMNE!

Sensul vieții

Încotro, România?

Din nefericire, astăzi, României îi lipsește un mare proiect național, un ideal mobilizator, clasa politică postdecembristă, incompetentă, lacomă și arogantă, fiind preocupată în primul rând de obținerea de privilegii și ghidată de interese meschine prin care să se îmbogățească și să-și salveze pielea.

În ultimii 27 de ani, în țară domnește hoția, stagnarea economică si deziluzia, politica murdară și manipularea televizată. 

Fără o hartă a viitorului, fără un proiect măreț pentru care să militeze, România își frânge aripile, nefiind departe de buza prăpastiei, de momentul ce va periclita iremediabil viitorul țării. 

Nu doar hulpava clasă politică e vinovată de situația actuală, ci și societatea românească. Faptul că prevalează lipsa atitudinii civice, că reacționează doar când cuțitul ajunge la os, oferă spoliatorilor țării oportunități prin care setea de înavuțire să se accentueze. 

Lipsa de spirit civic și resemnarea s-au înrădăcinat în fibra societății noastre, binele obștesc a fost înlocuit cu interesul personal, iar dezbinarea și discriminările au devenit politici statale. 

 Mai e puțin și vom celebra centenarul Marii Uniri, iar noi, românii, suntem tot mai dezbinați. 

Minciuna și manipulările, neconjugarea eforturilor oamenilor de bine, a elitelor sociale, ne compromit bucuria prăznuirii a o sută de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.

Sărbători Fericite!

"Primăvara și frumusețea ei ne întâmpină cu vestea că Hristos a înviat, aducând bucurie tuturor celor ce-L iubesc. Să rămânem în iubirea lui Dumnezeu și să fim iubitori de Dumnezeu, iar în slăbiciunile noastre, Hristos Cel înviat să nu ne lipsească de iertarea, binecuvântarea și dragostea Sa.

Sfintele Sărbători de Paşti să vă aducă ani mulţi cu pace şi bucurie, sănătate şi mântuire. Vă dorim sărbători pline de lumină, întâmpinându-Vă cu îngerescul salut pascal:

Hristos a înviat!"

ieromonah Hrisostom Filipescu

Sărbători cu pace și iubire!

Lumina Învierii să vă binecuvânteze cu sănătate și fericire!

În fiecare anotimp al vieții, smerenia, bunătatea, ascultarea și curajul, virtuțile Domnului, să vă ajute să vă împliniți sufletește, spre a găsi calea spre Mântuire!