Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

luni, 23 noiembrie 2015

Un gest nefiresc...


La 26 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, avem parte de o premieră, anularea recepției de la Cotroceni, ocazionată de Ziua Națională a României.
Președintele Iohannis, cel care a promulgat legea zilei limbii maghiare, dar a respins legea Eroului Național Avram Iancu, a anulat și recepția de Ziua Națională. Cum e posibil să avem un președinte care nu onorează, așadar, nu recunoaște Ziua Națională? 
Dacă ar fi fost vorba de o stare de sobrietate, în ton cu evenimentul tragic de la Colectiv, poate aș înțelege acest gest, însă l-am văzut pe Iohannis jovial, sărbătorind instalarea guvernului Cioloș, iar acest lucru desființează argumentul anulării recepției de la Cotroceni.

luni, 16 noiembrie 2015

Un an de la alegerea noului președinte...



În urmă cu un an mă bucuram pentru alegerea lui Iohannis.
Azi, nu mai sunt deloc entuziast de alegerea lui. 
România lucrului bine-făcut e doar o lozincă, nu un program politic.
PNL-ul, partidul care i-a oferit totul președintelui, a fost abandonat de acesta, iar premierul guvernului din umbră, Predoiu, scos temporar sau definitiv din cărți.
La un an de la câștigarea alegerilor, Iohannis are un guvern al său, altul decât cel pe care și l-a dorit înainte de a ajunge Șeful Statului. Din nefericire, Executivul Cioloș este format din oameni controversați, ce au lucrat în structuri internaționale ce au impus românilor austeritate. Nici măcar nu poate să afirme cu toată gura, domnul președinte, că are un guvern de tehnocrați, în Executiv regăsindu-se și foști politicieni.
În acest mandat de un an, Iohannis s-a remarcat prin dorința sa de a-și spori confortul și veniturile, prin lentoare și incapacitate de a reacționa corect în situații dificile, cum ar fi de exemplu criza refugiaților. De asemenea, s-a remarcat prin consultări de fațadă, alegerile sale fiind realizate înainte de consultări. Să nu uităm ce personalități controversate a decorat, cum a promulgat Legea Limbii Maghiare și cum a refuzat să-l declare erou național pe Avram Iancu!
Astăzi, după un an de la alegeri, sunt rezervat în privința succesului pe care îl poate avea Iohannis, în calitate de președinte, la sfârșit de mandat. Cu siguranță, nu-l voi mai vota niciodată!

Cine sunteți, domnule președinte?


Sunteți o mare dezamăgire, domnule președinte! Unde e România lucrului bine-făcut? Regret că am crezut în dumneavoastră și că v-am sprijinit în campania electorală! Faptul că faceți consultări doar de fațadă vă descalifică, domnule Iohannis! Lipsa de reacție în momente importante, de asemenea! Preocuparea exagerată pentru confortul personal nu dă bine, domnule președinte! Recent ați pierdut în Justiție o casa, una din cele șase, însă nu clarificați de ce ați pierdut definitiv acest proces, ce acte ați folosit pentru a intra în posesia casei?Cum putem avea încredere în dumneavoastră, domnule președinte?În loc să acordați titlul de erou național lui Avram Iancu, ați promulgat Legea Limbii Maghiare? Sunteți dumneavoastră un reprezentant de suflet al Neamului Românesc? Sunt multe greșeli pe care le-ați făcut, motiv pentru care nu îmi pierd timpul să vi le amintesc, oricum,puțin vă pasă de românii de rând! Pas cu pas, încrederea românilor în dumneavoastră se va duce pe apa sâmbetei.Încet, adevărul va ieși la iveală și toți românii ce au avut ghinion o să înțeleagă cine sunteți cu adevărat, domnule Iohannis!

vineri, 13 noiembrie 2015

Dragostea



"Dragostea nu înseamnă a te uita lung unul la celălalt, ci a te uita împreună în aceeaşi direcţie."

Antoine de Saint-Exupery

joi, 12 noiembrie 2015

Mereu ...


"Timpul trece... dar noi ne purtăm de parcă am fi nemuritori... 
Ne irosim cu nimicuri. Risipim timp, emoții, iubire, vise. Plângem mai mult decât râdem. 
Rostim mai multe cuvinte urâte decât cuvinte frumoase, calde. Ne întristăm mai mult decât ne bucurăm. 
Așteptăm mai mult decât acționăm. Executăm mai mult decât gândim. Judecăm mai mult decât întelegem. Rănim mai mult decât mângâiem. Renunțăm mai mult decât luptăm. Ne certăm mai mult decât ne împăcăm. Ne îndepărtăm mai mult decât ne apropiem. Ne îndoim mai mult decât credem. Urâm mai mult decât iubim. 
Crezând că vom avea suficient timp, amânăm. 
Amânăm să cerem iertare și să iertăm. 
Amânăm să facem lucruri care ne bucură sufletele, stabilindu-ne priorități pe cât de absurde, pe atât de neimportante... 
Amânăm să cunoaștem oameni și să-i iubim. 
Amânăm să trăim cu adevărat în goana noastră nebună prin timp și prin această viață... către unde?!
Fiecare purtăm frumusețea chipului și a timpului care își pune amprenta pe noi și ducem cu noi trăirile care ne sunt date...
Și totuși, soarele răsare după fiecare apus...și totuși, lumea e plină de inimi în căutarea iubirii, dar totul începe mereu cu tine, totul depinde de lucrurile pe care le-nțelegi și alegerile pe care le faci...nu există visuri pe care nu le poți atinge, doar drumuri spre ele care te așteaptă să le străbați...

Oprește-te puțin pe o bancă și vezi blândețea toamnei și tăcerea tristă a pomilor care încet își desprind frunzele îngălbenite una câte una!
E un sfârșit și un nou început, mereu...și mereu!"


Irina Binder

Un prieten



"Un prieten îţi şterge şi lacrimile, nu doar râde împreună cu tine.
Un prieten nu aşteaptă să-l chemi atunci când ţi-e greu şi nici să îi ceri ajutorul.
Un prieten te şi ascultă, nu doar vorbeşte.
Un prieten îţi mai şi oferă, nu doar îţi cere.
Un prieten te şi înţelege, nu doar aşteaptă să fie înţeles.
Un prieten nu te oboseşte cu dramele lui şi nu te încarcă mereu negativ cu lucruri banale, ştiind că şi tu ai dramele tale personale.
Un prieten te mai şi mângâie, nu doar pretinde mângâiere.
Un prieten nu îţi cere justificări pentru tot ce spui, ce faci şi ce nu faci şi nu pretinde de la tine să faci eforturi pentru a-l mulţumi.
Un prieten nu consideră că ai obligaţii faţă de el şi nu te face să te simţi dator.
Un prieten nu se simte nedreptăţit atunci când nu îi poţi face pe plac.
Un prieten nu îţi întoarce spatele la prima greşeală.
Un prieten nu îţi reaminteşte mereu că ai greşit şi că te-a iertat.
Un prieten nu îţi reproşează niciodată că nu i-ai dat ceva, ci îţi mulţumeşte pentru ceea ce ai reuşit să îi dai.
Un prieten nu pune orgoliul propriu mai presus de tine.
Un prieten nu te judecă pentru alegerile pe care le faci în viaţă.
Un prieten te respectă, îţi respectă familia, prietenii și intimitatea.
Un prieten nu ascultă bârfe despre tine şi nu se îndoieşte de calitatea ta, de îndată ce aude un zvon negativ.
Un prieten îţi protejează secretele şi nu îţi trădează încrederea cu care ţi-ai deschis sufletul în faţa lui.
Un prieten nu îţi spune doar ceea ce îţi place să auzi, nu te flatează şi nu te încurajează atunci când greşeşti.
Un prieten nu poartă măști în preajma ta și nu te obligă să porți măști în preajma lui.
Un prieten nu concurează cu tine şi nu se simte inferior sau superior ţie.
Un prieten nu te invidiază pentru ceea ce ai, ci se bucură pentru reuşitele tale.
Un prieten nu te abandonează atunci când îţi este greu şi te iubeşte chiar şi atunci când treci prin decăderi.
Un prieten te face să te simţi în siguranţă în sufletul lui.
Un prieten nu raportează totul la “Eu”, ci la “Noi”.
Un prieten îţi oferă amintiri frumoase, nu regrete."


Irina Binder

miercuri, 11 noiembrie 2015

O clasă politică iresponsabilă



Se pare că Vocea străzii nu a însemnat nimic pentru clasa politică.
Iresponsabilitatea domnește în Parlamentul României, aspect reliefat azi de adoptarea Pensiilor speciale pentru aleșii locali (primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene). De asemenea, s-au majorat discriminator salariile din sectorul bugetar, unele chiar pe ascuns, cum ar fi pentru unele categorii din Administrația Financiară.
Menționez că și Legea Pensiile speciale pentru parlamentari a fost adoptată tacit, în cursul zilei de ieri.
E clar că actuala clasă politică trebuie schimbată, iar soluția guvernului de tehnocrați nu rezolvă problemele, atâta timp cât în Parlament există o crasă iresponsabilitate. Fără dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate, cu sau fără Cioloș premier, România va ajunge pe buza prăpastiei!
Din nefericire și președintele României s-a remarcat azi. Iohannis a promulgat astăzi Legea de instituire a Zilei Limbii Maghiare. În schimb, legea prin care Avram Iancu era declarat Erou Național a fost respinsă de Iohannis și de atunci nu s-a mai auzit de ea.

Oglinda



" - Domnule Papaderos, care este rostul vieţii?
A urmat hohotul de râs obişnuit şi toţi au început să se foiască, pregătindu-se de plecare.
Papaderos ridică o mână ca să-i potolească şi mă privi îndelung, întrebându-mă din ochi dacă sunt serios şi văzând în ochii mei că eram, spuse: 
- Îţi voi răspunde la întrebare.
Scoase din portmoneul din buzunarul din spate o oglindă foarte mică, de dimensiunile unei monede de 25 de cenţi.
- Când eram mic, pe vremea războiului, eram tare săraci, trăiam într-un sat îndepărtat. Într-o zi am găsit pe drum nişte cioburi de oglindă. În acel loc fusese un accident cu o motocicletă germană. Am păstrat doar ciobul cel mare şi frecându-l de o piatră, l-am rotunjit. Am început să mă joc cu el şi a început să mă fascineze faptul că puteam reflecta cu el lumină în locuri întunecoase, acolo unde soarele nu pătrundea niciodată, în găuri şi crăpături adânci şi în dulapuri întunecoase. Devenise jocul meu preferat să aduc lumină în cele mai inaccesibile locuri pe care le găseam.
Am păstrat oglinjoara şi chiar când mă făcusem mai mare, în momentele de răgaz, jocul continua să mă fascineze. Devenind bărbat în toată firea, am ajuns să înţeleg că acesta nu era doar un joc de copii, ci o metaforă pentru rostul pe care-l dădeam eu vieţii. Am ajuns să înţeleg că nu eu sunt lumina şi nici sursa acestei lumini. Dar lumina - adevărul, înţelegerea,iubirea, cunoaşterea - se află acolo şi va străluci luminând multe cotloane întunecoase numai dacă o fac eu să se reflecte.
Eu sunt doar un ciob de oglindă al cărui model şi formă nu le cunosc. Totuşi, cu ceea ce am pot reflecta în colţurile întunecoase ale acestei lumi - în locurile întunecoase din inimile oamenilor - schimbând astfel câte ceva în ei. Poate mai văd şi alţii şi fac la fel.
Acesta este rostul meu. Acesta este rostul vieţii mele."

 Robert Fulghum

marți, 10 noiembrie 2015

Citatul zilei



"Sunt un susţinător al binelui, al luminii, al iubirii, al libertăţii, al tăcerii contemplative, al zîmbetului plin de viaţă. Sunt un susţinător a visării, a bucuriei şi mai ales a înţelepciunii. Fiecare dintre noi este un susţinător. Fie că vrem, fie că nu vrem, prin ceea ce suntem susţinem ceva – iar ceea ce susţinem nu este dat nepărat de faptele noastre cat, mai ales, de stările noastre. Stările pe care le întreţineţinem ne modelează destinul.Dacă faptele pe care le putem realiza depind de mediul în care trăim şi de anumite mijloace pe care le avem la dispoziţie, stările noastre ar trebui să depindă doar de natura interioară. 
În noi este Împărăţia Cerurilor!"


Cristian Ţurcanu

Omul



"Omul se cunoaşte la drum lung. Toată lumea vorbeşte despre mine, dar mai nimeni nu-mi ştie adresa inimii. Uşa deschisă pe oricine primeşte. Îmi place viaţa şi o trăiesc zilnic ca pe o porţie de sărbătoare! Puiule de om, atunci când zâmbeşti ai Raiul în tine! Toţi oamenii sunt egali. Ne naştem şi murim lăsând în urmă nişte lucruri care uneori fac diferenţa. Poţi şterge deja normele fixe ce-ţi manipulează mintea. La Doamne e altfel. Fără etichete, fără judecăţi, fără lovituri cu piatra. Unul este mai liric, altul mai expresiv. Unul mai tăcut, altul mai timid. Nu măsura pe alţii cu palma ta. Înnegrind pe altul, nu te albeşti pe tine!Carul care scârţâie e cel care ţine mai mult. Eu arăt bine când e întuneric şi de la depărtare. Când eşti fericit ţi se deschid ochii. Predicatul acestei poveşti este unul care se naşte acum. Mă aduce înapoi dorul. Nu îmi ajung clipele, zilele. Timpul nu mă salută, timpul se joacă, se alintă. Cu mine, cu tine.
Fâşia unui cer mângâie covoare de frunze care pier în umbra unui pas tăcut. Uneori avem nevoie şi de vise pentru a îndulci realitatea în care trăim. Pasiunea trebuie tratată cu maturitate. Experienţe mai puţin reuşite. Orgolii rănite. Managementul disciplinei. Poveşti de „of” şi de dor. Omitem foarte multe lucruri. Atunci când mai pierdem un meci, apar probleme de sănătate. Ştim cum să creştem. Cădem în şpagat pe două scaune. Ne doare. Cădem, ne ridicăm. Căutăm mici lucruri care să ne motiveze. Odată ce îţi alegi priorităţile deciziile tale sunt uşor de luat! Nimeni nu o să te înveţe ce e dragostea. Singur vei afla. O mie de fiori. O sută de culori. O mie de zări. Verde, soare, pământ, cer.
Roagă-te, bucură-te, fluieră, cântă!"


 Hrisostom Filipescu

luni, 9 noiembrie 2015

Regele IO și Lumea


Undeva, sub soare, se afla o împărăție bogată, veche de când lumea, care, deși era furată mereu, tot se mai găsea ceva de șutit.
De mai puțin de un an, la cârma regatului se afla IO, un rege atipic, nu prea vorbăreț, ce vroia să schimbe Lumea.
Deși porni cu șansa a doua la preluarea regatului, Lumea, sătulă de gargaragii, a ales să fie  cârmuită de un rege al lucrului bine-făcut. Se spera că se va înconjura de sfătuitori buni, care să-l ajute să schimbe Lumea, însă, după câteva luni de zile, unul dintre ei și-a arătat forța, reușind să adoarmă în plină întâlnire cu un omolog de-al său.
Timpul trecea, iar Lumea părea să fie răbdătoare, până ce o molimă se abătu asupra regatului. Atunci se trezi și hotări să-i schimbe pe cei vinovați de extinderea molimei. Mânați de puteri nevăzute, împinși de răni sufletești sângerânde,  Lumea reuși să scape de câțiva dintre vinovați.
 În această situație, când Lumea fierbea de nemulțumire,  regele IO găsi de cuviință să iasă din  bârlogul proaspăt renovat și să-și arată simpatia pentru Lume. Prin aceasta, își dorea să pună osul la schimbarea treburilor prin regat, dar cineva sau ceva îl oprea să o facă cu toată inima. Totuși, cu chin cu vai, se deplasă în Lume pentru a afla sursa răului. După ce se consultase cu o parte de Lume, aleasă pe sprânceană, ieși în Lume, să-i arate Ei că-i pasă. Pas cu pas, intrând în mijlocul Lumii, auzi  vocea ei și simți că i se înmoaie picioarele și glasul. Era conștient că Lumea îi simțise slăbiciunea, iar demersul lui era doar praf în ochii lumii.
Ajungând la Palat, regele  IO înțelesese că  Lumea  poate fi schimbată de el,  numai dacă se schimbă, să fie asemenea Lumii!
Doamne, te rog Doamne, dă-i regelui  IO  înțelepciunea Lumii, pentru a salva regatul!


Ionel Mesaroș

Ceea ce contează



"Contează ceea ce facem , cum ne purtăm, cum gândim, cum ne manifestăm, cum ne ridicăm și depășim obstacole. Contează modul în care răspundem fiecare provocări, modul în care înțelegem ceea ni se întâmplă, modul în care percepem și în care ne afectează lucrurile care țin de viață și nu de noi. Contează cum gestionăm timpul, cum facem față rutinei zilnice, cum așteptăm ziua de mâine, viitorul, cum tratăm momentul prezent. Contează micile lucruri pe care le facem, măruntele decizii pe care le luăm în fiecare clipă, contează pentru că ele fac din noi oamenii care suntem astăzi, ele ne ajută să evoluăm, să creștem, să ne dezvoltăm. 
Așadar, trebuie pus foarte mare accent pe modul în care facem toate acestea întrucât acțiunile ne reprezintă, vorbesc pentru noi. 
Pozitivismul, speranța, căldura, ingeniozitatea, curiozitatea, curajul vorbesc în numele nostru și lucrează pentru noi. 
Capul sus și tot înainte! Acesta să ne fie motto-ul în viață. Nu avem de ce ne teme, de ce ne îngrijora. Respiră viața în voie, cunoaște-o, trăiește-o, simte-o. Este a ta. Profită de fiecare zi, de fiecare clipă și alege să stai în fața ei ca un adevărat câștigător, și nu se te ascunzi în umbră, după temeri și regrete. Acționează acum, nu mai târziu ! Fii plin de îndrăzneală, depășește-ți limitele, fă ceea ce te face fericit și nu ezita nici măcar o secundă!"



duminică, 8 noiembrie 2015

Viața



"Viaţa este ca o călătorie cu trenul, urcăm si coborâm des, există accidente, surprize plăcute la unele staţii şi tristeţe adâncă la altele. Atunci când ne naştem şi urcăm în tren întâlnim oameni despre care credem că ne vor însoţi pe tot parcursul călătoriei noastre: părinţii noştri. Din păcate adevărul este altfel. Ei coboară la o staţie şi ne lasă pe noi fără dragostea şi ataşamentul lor, fără prietenia şi compania lor. E drept că în tren urcă alte persoane care vor ocupa un rol important în călătoria noastră. Aceste persoane sunt fraţii noştri, prietenii noştri şi acei oameni minunaţi pe care îi iubim.
Unele dintre aceste persoane care urcă în tren privesc călătoria ca pe o plimbare scurtă, alţii găsesc numai tristeţe pe parcursul călătoriei. Şi mai există şi alţii în tren care sunt permanent prezenţi şi gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasă în urma lor când coboară un dor veşnic. Unii urcă şi coboară şi noi abia i-am observat. Ne miră faptul că unii pasageri pe care îi iubim cel mai mult se mută în alt vagon şi ne lasă singuri în această etapă a călătoriei noastre. Bineînţeles noi nu ne lăsăm opriţi şi ne străduim să-i găsim şi să ne înghesuim să trecem şi să ne mutăm în vagonul lor.
Din păcate uneori nu ne putem aşeza lângă ei deoarece locul de lângă ei este deja ocupat. Nu face nimic… Aşa este călătoria plină de provocări, vise, fantezii, speranţe şi despărţiri, dar fără întoarcere. Deci trebuie să facem călătoria în felul cel mai bun posibil. Să încercăm să ieşim la capăt împreună cu cei care călătoresc împreună cu noi şi să căutăm ce este mai bun în fiecare dintre ei. Să ne aducem aminte că în orice etapă a călătoriei poate exista un tovarăş de-al nostru care va ezita şi care, probabil, are nevoie de înţelegerea noastră. Şi noi vom şovăi des şi va exista cineva care să ne înţeleagă.
Misterul cel mare al călătoriei este că nu ştim când vom coborî definitiv din tren şi nici când vor coborî cei care călătoresc alături de noi, nici măcar cel care stă pe locul de lângă noi. Cred că o să fiu cuprins de-o duioşie atunci când cobor definitiv din tren. Da, cred acest lucru. Despărţirea de câţiva prieteni pe care i-am întalnit în timpul călătoriei va fi dureroasă. Va fi întristător să îi las singuri pe cei mai dragi mie, dar am speranţă că odată şi-o dată va veni gara centrală şi am senzaţia că am să-i văd sosind cu bagaje pe care înca nu le-au avut atunci când au urcat în tren. Ceea ce mă va face fericit este gândul că şi eu am avut partea mea în sporirea bagajelor lor şi în creşterea valorii acestora.
Dragii mei prieteni… Noi să ne străduim să avem o călătorie bună şi la sfârşit să putem spune că a meritat osteneala. Să încercăm să lăsăm după noi când coborâm un loc gol care lasă dor şi amintiri frumoase la cei care călătoresc mai departe."

La Mulți Ani!


Maxima zilei

"Credinţa este, până la urmă, puterea de a iubi."
Părintele Iustin Pârvu

Sfântul Adevăr



Până la urmă, deși ascuns de ochii lumii, Adevărul va ieși la lumină.
Ce nu poate fi ascuns e că bilanțul victimelor de la Colectiv e tot mai sumbru. Astăzi, au mai plecat dintre noi încă doi tineri, numărul celor decedați ajungând la 44.
De asemenea, este tot mai evident că mișcarile străzii au pierdut din amploare, fiind în pragul stingerii. Este tot mai clar că manipulările au atins cote inimaginabile, cei interesați de menținerea sistemului actual și-au folosit toată măiestria pentru a compromite Vocile străzii, pentru a-i determina pe protestatari ca să renunțe. Din nefericire, președintele Iohannis a greșit din momentul în care l-a desemnat pe Mihalache Șeful Cancelariei Prezidențiale, cel care, dacă nu-i furat de somn, ca în Serbia, face jocul sistemului ce trebuie epurat.
În ultimile două zile, Vocea străzii s-a diminuat simțitor. Mulți dintre cei revoltați pentru ceea ce se întâmplă în societatea noastră și-au pierdut speranță în schimbare, într-o Românie curată. Totuși, nu trebuie să abdice de la crezul care ne poate salva ca națiune! Dacă renunțăm să milităm pentru o Românie curată, ne merităm soarta, iar viitorul copiilor noștri va fi compromis!
Deoarece nu mi-am pierdut speranța, invit pe pe cei de bună credință să contribuie la salvarea țării din naufragiu! Să nu ne lăsăm manipulați și descurajați! Să ne organizăm și să ne alegem un lider al străzii, care să ne reprezinte cu onoare interesul! Dacă revendicările noastre vor fi clare și realiste, susținute de stradă, ne vom redobândi speranța că lupta noastră va fi încununată de succes!
Sunt convins că Sfântul Adevăr va ieși la lumină, dacă credem în El!

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Aleşii Ţării...

de Vasile Neagu-Scânteianu

Ce strigă strada?...Ea strigă adevărul!
Aleşii dorm pe capete în plen,
Sunt plictisiţi cu toţi de-atâta spleen-
Şi-n vise doar ei mai slujesc Poporul!



Când se trezesc visează la afaceri,
Cum să mai dea vreo ţeapă ori vreun tun,
Iar legile în mape dorm postum-
Şi-aşteaptă răbdătoare noi prefaceri!

Dar cine să le dea o haină nouă,
Când demnitarii Ţării-s adormiţi?
Doar banului cu toţii sunt robiţi-
De grija noastră ei...se fac că plouă!

Noi le-am dat votul ca Ţara s-o slujească-
Şi ei-ca nişte ciocli-se pun s-o ciopârţească!

Uniți în gând


Pentru toți prietenii mei, fie că sunt apropiați fie că că sunt ocazionali, doar așa. Aceasta este una dintre cele mai lungi postări pe care o voi face vreodată, și, totodată, una dintre cele mai reale. Fiecare va trece la un moment dat prin clipe grele. Viața nu este ușoară. Doar ceva la ce să vă gândiți. Știați că oamenii care sunt cei mai puternici sunt de obicei cei mai sensibili? Știați că oamenii care manifestă cea mai mare bunătate sunt primii care sunt rău tratați? Știați că cei care au grijă de alții tot timpul sunt de obicei, cei care au cea mai mare nevoie de ajutor? Știați că cele mai dificil de spus trei lucruri sunt Te iubesc, Îmi pare rău și Ajută-mă? Uneori, doar că pentru o persoană pare fericită, trebuie să privești dincolo de zâmbetul ei pentru a vedea cât de multă durere poartă. Pentru toți prietenii mei care trec prin unele momente grele chiar acum - haideți să începem o avalanșă intenționată. Toți avem nevoie de intenții pozitive chiar acum. Dacă nu voi vedea numele vostru, voi înțelege. Aș vrea să vă cer prietenii mei, oriunde ați putea fi, să dați copy-paste acestei postări și timp de o oră să acordați susținere tuturor celor care au probleme familiale, probleme de sănătate, probleme la locul de muncă, griji sau pur și simplu nevoia de a ști că cuiva îi pasă. Faceți-o pentru noi toți, pentru că nimeni nu este imun. 

Sfatul zilei pentru protestatari...



"De când e lumea, oamenii sunt conduși cu ajutorul principiului "divide et impera".
Dacă vreți să-i vedeți cum își mușcă degetele, nu le permiteți să-și facă jocul!
Refuzați să descoperiți ce nume de lideri noi vă despart, reamintiți-vă doar ce nemulțumiri vă unesc!"



Andi Moisescu

Maxima zilei..


EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete