Despre mine

Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

duminică, 1 septembrie 2013

Richard Marx - Right Here Waiting For You

Ploaie de frunze

Niciodată toamna

Mondial "De va veni la tine vântul"

Tony Christie - September Love

Bine-ai venit SEPTEMBRIE!




"Toamna este o a doua primăvară, în care fiecare frunză este o floare."

Albert Camus

Nevoia de schimbare





Gândurile mi se răsfrâng direct în inimă.
Caut să le dosesc dincolo de ochii lumii. Încerc din răsputeri să nu fiu în continuare cel mai mare dușman al meu. Dar sufletul nu mă ascultă, iar liniștea se încăpățânează să nu poposească în viața mea.

Gând autumnal


Toamna s-a furișat peste noapte în Arena Timpului. Urmează ca încet să-și  intre pe deplin în drepturi. Zilele se vor  scurta simțitor, soarele va zâmbi mai rar pământului, iar covorul de frunze  ruginii se va îngroașa de la o zi la alta, pregătind patul naturii pentru anotimpul alb.
Cu toate acestea, parfumul toamnei se întețește clipă de clipă, răspândind nostalgii și tristeți, aruncând  în treacăt peste fața  obosită a naturii un voal de sub care va răsari, tainic, melancolia cu gust de dor și o romanță îmbălsămata cu licoare de crizanteme și frunze ruginii.
Brațele nevăzute ale vântului împrăștie pretutindeni  mângâierile toamnei, apoi ridică spre cer ochii celor obidiți, cerând  încă o rază de soare, o nouă zi,    un strop de speranță și, de ce nu ,o picatură de fericire...

sâmbătă, 31 august 2013

Toamna

BOGDAN CURTA - Dor de toamnă

OVIDIU SCRIDON - Ochii tăi

IULIA GUSATU - Vremea

Emoție de toamnă - NICU ALIFANTIS

Mi-e dor de tine, dor de noi - RAOUL

Seara mi-o îmbrac în crizanteme

CARGO - Dacă ploaia s-ar opri

TUDOR GHEORGHE - Niciodată Toamnă...

Dacă pleci - CĂTALIN CRIȘAN

FLORIN BOGARDO - Frumoaso cu ochi limpezi

Și totuși vine toamna

Harry Nilsson - WITHOUT YOU

Ion Aldea-Teodorovici:Lacrima limbii noastre

Ziua Limbii Române



Azi, 31 august 2013, prăznuim Ziua Limbii Române, sărbătoare dedicată sufletului etnic românesc.
Grigore Vieru, prin harul poetic divin, a definit măiastru, cu adevărat, frumuseţea limbii noastre:

"Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag şi cu mirare
Ascultă limba noastră.

De-ar spune şi cuvinte
Când cântă la fereastră,
Ea le-ar lua, ştiu bine,
Din, sfânta, limba noastră."

joi, 29 august 2013

duminică, 25 august 2013

Friends in Time Ronan Keating- Luke and Lorelai

Ronan Keating - This I Promise You

If Tomorrow Never Comes

Chris DeBurgh - Lady In Red

Chris Rea - Just wanna be with you

Gary Moore ~ Parisienne

Dalida - la vie en rose

Joe Dassin - Et Si Tu N'Existais Pas

Live is Life - Opus

Alizée - La Isla Bonita

Nino D' Angelo & Chris Norman - Everytime I Close My Eyes

Celine Dion & Marc Anthony - AngeL

Ochii albaștri ai lui Dumnezeu

joi, 22 august 2013

When I Think Of You

Îmbrățișarea mării

Vânare de vânt

Harry Nilsson - WITHOUT YOU

EDERA - Amedeo Minghi

Tatiana STEPA -Copacii fără pădure

PEGAS-Zbor albastru

Atât de fragedă-Mondial

IUBITA MEA, SA NE-ARUNCAM IN VALURI

EL CONDOR PASA

sâmbătă, 17 august 2013

Doro - Let Love Rain On Me

Bosson - Run Away With You

Sarah Connor From sara with Love

Living To Love You - Sarah Connor

Michael Bolton - When a Man Love a Woman

Gregorian - I'll Find My Way Home

Gotthard - Looking at you

EU

EU

IONEL MESAROŞ

IONEL MESAROŞ

Ionel Mesaroș

Ionel Mesaroș

VĂ MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

VĂ   MULŢUMESC PENTRU VIZITĂ ŞI VĂ MAI AŞTEPT !

Primăvara

Primăvara

Vară

Vară

Toamnă

Toamnă

Iarnă

Iarnă

Radio Whisper

Radio Whisper | RadioWhisper.com

Etichete