Poem unui înger numit Alexandra

de Nicu Gavrilovici

Sunt consternat... Aud cum plânge-un înger
Și trupul crud și sufletul îi sânger...
E prizonier în gheara unui drac
Și caută în minte morții leac.

Sunt consternat... Un înger moare-n chinuri
În timp ce ,,marii" noștri țin festinuri
Și-o țară-l poartă-n rugi cu ochii triști...
Avem prea mulți călăi iar polițiști

Sunt prea puțini și-aceia dorm în zori
Visând că prind teribili infractori
Cu mâini crăpate și obraji la fel
Vânzând la colț un fir de pătrunjel.

Un înger moare... Unu-unu-doi...
Nebuni precum bureții după ploi
Răsar și ne ucid copii și mame...
Suntem actorii propriilor drame,

Bieți sclavi momiți c-o sticlă de ulei,
Un kil de zahăr și cincizeci de lei,
Popor în care opt din zece gem
Purtând pe umeri tragicul blestem

Al fricii prea adânc înfipte-n oase.
Destul! Minciunii nu mai stăm de ,,șase".
Destul! Nu mai plătim tribut din îngeri...
La poarta cerului venim cu plângeri

Iar de găsi-vom porțile-ncuiate
Ne vom trezi și face-vom dreptate
Apoi pe-o stea pelerinaj vom face...
Ne iartă, Alexandra... Dormi în pace!