miercuri, 8 martie 2017

Mama


de Licuța Pântia
În căsuța de la țară, 
Pe băncuța de la poartă,
Ştergând ochii cu năframa,
O măicuță stă şi-aşteaptă.
Cine ştie câte lacrimi,
Sunt ascunse in năframă..
Şi câtă iubire-ncape,
Într-o inimă de mamă?
Plânge inima, suspină,
De-ai putea să storci naframa;
Griji, nevoi, suspin şi teamă,
Toate le trăieşte mama.
Cât efort si câtă trudă,
Numai tu măicuță ştii,
Cât munceai şi zi şi noapte,
Să hrăneşti, să creşti copii..
De-ai fi împărat sau rege,
Preşedinte, om de seamă,..
Esti sărac pe lumea asta,
Dacă n-ai cui spune....Mamă!
Domnul a creat pământul,
Cerul, apele şi toamna.
N-ar fi fost desăvârşite,
De n-ar fi creat şi mama!
În căsuța de la țară,
Unde am crescut şi eu,
Mama stă la gura sobei,
De vorbă cu Dumnezeu.
Şi o spun cu îndrăzneală,
Caci prea bine mi-am dat seama:
Cel mai Sfânt cuvânt din lume,
După Dumnezeu, e MAMA !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu