miercuri, 25 iunie 2014

Timpul...


A mai zburat un an din vremea ce mi-a fost dată. Sunt mai bogat în amintiri…
Deși timpul și-a pus amprenta mai pregnant pe chipul meu, nu a izbutit să lase urmele schimbării și pe spiritul meu. Rămân cel de ieri, un om simplu, care se bucură zilnic de darul primit, de fiecare răsărit de soare.
Mă declar îndrăgostit de viață, chiar dacă, uneori, am parte de reversul fericirii, conștient fiind de faptul că tot ce mi se întâmplă are un scop precis, un rol bine definit,  chiar determinant în împlinirea  menirii mele pe acest pământ.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul primit! Le sunt profund recunoscător părinților mei și ,în primul rând, mamei mele, născută în aceeași zi cu mine, plecată la Ceruri în urmă cu 21 de ani, familiei mele, soției și fiului  meu Alex, fraților mei, Mitică și Vasile,  rudeniilor mele, prietenilor mei de pretutindeni, pentru tot ce au făcut pentru mine, dar și vouă, dragi prieteni virtuali, în primul rând, celor de pe paginile mele (Arca Romanticilor, Alianța pentru Demnitate Națională, ROMÂNIA BUNULUI  SIMȚ, pagina oficială Ionel Mesaroș), pentru simțămintele voastre, pentru modul în care tratați prietenia!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu