Despre Eminescu

,,Pe vremea când Dumnezeu umbla cu Sfântu Petru pe Pământ, într-o noapte ploioasă, au ajuns la marginea unui sat și abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câini mari s-au repezit să-i sfâșie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc întrebând:

– Cine bate ? 

– Oameni buni! 

Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă, unde nevasta și copiii abia se treziseră din somn, și a început a da porunci, dar cu blândețe. 

– Mario, ia mai pune câteva vreascuri pe foc. Tudore, dă fuga la fântână după o ciutură de apă proaspătă. Ilenuța, ia vezi de o oliță cu lapte proaspăt. 

Și le-a dat să se spele și să se șteargă cu ștergare albe și i-au ospătat și i-au dus să doarmă într-o odaie în care mirosea a gutuie și a busuioc … A doua zi iar le-a dat să se spele, i-a ospătat și le-a pus în traistă niște mere cum nu mai văzuseră și le-a urat drum bun. Și cum au ieșit din sat, Sfântu Petru a început să se roage :

– Doamne, fă ceva pentru oamenii ăștia, că tare ne-au primit frumos ! 

– Ce-ai vrea să fac Sfinte Petre, c-ai văzut că nu erau nevoiași. 

– Doamne, fă ceva ca să-și vadă măcar odată sufletul ! 

– Să-și vadă sufletul spui, Sfinte Petre ? 

– Da, Doamne, să-ți poată vedea sufletul, așa cum vedem noi plopul cel de-acolo ! 

– Bine, Sfinte Petre, a răspuns Dumnezeu, privind gânditor la satul din vale. 

Iar după o vreme, în neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.”

Geo Bogza