Sufletul meu, un desfrânat ,se pare,
Nerod si când doreşte si când are,
Nu vrea o pământeană înşelare....
Ţinteşte aurore boreale.
El, vlaga să-l opresc în mine-o curmă,
Pândeşte, risipind până la urmă,
La chipul îngeresc de după soare
Ce-l minte cu a ta asemănare.
Si-n acest joc ce nu se mai termină
In templul lui de neguri si lumină
E fericit prin holdele iubirii
Si-n braţul nevăzut al fericirii.
(MARIOARA FLAIS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu