luni, 11 februarie 2013

Gigi Becali – 3 ani cu suspendare, 8 de supraveghere


Ştirea condamnării lui Becali la 3 ani de închisoare m-a uluit.
Deşi nu-l apreciez ca om politic, din cauza conduitei sale, regret că i se întâmplă o asemenea nenorocire! Sper ca Dumnezeu să-i dea putere să treacă cu bine peste această etapă din viaţa, fiindcă omul acesta a făcut mult bine semenilor aflaţi în dificultate, chiar dacă, uneori,  gesturile sale au fost interpretate ca un soi de publicitate mascată!
Gigi Becali a fost condamnat de completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani de închisoare CU SUSPENDARE, în dosarul sechestrării persoanelor care i-au furat maşina.
Deciziei i se adaugă 8 ani de SUPRAVEGHERE, timp în care Gigi Becali nu trebuie să comită alte infracţiuni şi trebuie să se prezinte în faţa autorităţilor de poliţie dupa un orar stabilit de autorităţi.
Nu ştiu care va fi viitorul  lui Becali, fapt pentru care nu mă hazardez să fac vreun pronostic, însă cred Omul milostiv, George Becali, şi-a creat o imagine de neuitat, dovedind că are un suflet mare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu