Eminescu

E glasul cerului cuprins în cuvânt,

dorul purtat pe aripi de gând;

Munte de suflet ceresc,

pârjolit de focul iubirii,

Icoană a neamului românesc,

renăscută din cenuşa firii.

Nobil cânt de luceferi aici, pe pământ,

în zbor către cete de îngeri,

Ecoul veşniciei mângâiat de vânt,

de demoni tăcuţi şi stingheri.

Slavă a graiului pământesc

dincolo de orice închipuire;

Coloană a templului omenesc

mai presus decât orice gândire.

Universul cuprins în cuvânt,

cel mai viu glas al limbii române,

pe plaiul mioriţei, adăstând 

poetul nepereche, de veghe, rămânând.

(Ionel Mesaroș-Versuri)