Traian Băsescu-la mâna poporului
A
sosit ziua cea mare.Zeus,ciuruit de 256 de voturi ,a ajuns la judecata poporului. Traian Băsescu a fost suspendat ,iar preşedintele PNL,Crin Antonescu,în calitate de preşedinte
al Senatului, a devenit preşedinte interimar al României.Dacă dimineaţă UNPR-ul ,partidul oportuniştilor , a fost de partea lui Băsescu,pe la orele amiezii,după întrevederea lui Oprea cu premierul şi semnarea unui protocol cu PSD-ul,generalul a dat ordin oştirii sale să treacă de partea puterii,aspect reflectat de numărul de voturi.
Nu m-a şocat deloc poziţia UDMR-ului .Udemeriştii au fost mereu dacă nu la putere,cel puţin în preajma puterii.Încă de ieri ,eram convins că vor fi de partea USL şi pentru simplu fapt că PCM-ul şi-a declarat susţinerea pentru Traian Băsescu,dar şi pentru că un lider important al UDMR ,senatorul Frunda , a fost mereu un apărător al Statului de Drept şi un oponent declarat al preşedintelui.
La finalul şedinţei ,s-a adoptat hotărârea de organizare a referendumului de demitere a preşedintelui pentru 29 iulie 2012.
Traian Băsescu ,aflat la a doua judecată a poporului,cred că nu va mai fi iertat ca în 2007.Nici nu merită o asemenea clemenţă!
Încă un pas şi preşedintele se va putea duce în vizită la "prietenul" Năstase ,la Rahova. Poate se va îndrăgosti de acel loc şi va dori să se mute acolo cel puţin vreo 7 ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu