După 19 ani...

Au trecut 19 ani de când  vorbesc despre mama mea numai din amintiri.Mi-e dor de ea!

În tot ce este mai frumos în existenţa aceasta o regăsesc pe maicuţa mea .Era o fiintă simpla ,cu frică de Dumnezeu,cu dragoste pentru oameni, o icoană de bunătate şi blândeţe.

 Pe 13 februarie 1993,la 22.30,măicuţa mea a părăsit această lume ,cu ochii înlăcrimaţi,după o viaţă  de adevărată luptă,crescând singură  3 copii după ce tatăl meu ,la numai 37 de ani ,plecase la Ceruri.

Timpul  a trecut ,însă nu mi-a putut  îngropa în uitare amintirile.

 Şi azi,după atâţia ani,mă simt ocrotit de ea.Ori de cate ori am de luat o decizie hotărâtoare,în noaptea ce precede acel moment vital,sunt "sfătuit"de forţe necunoscute.Îmi place să cred că sfetnicul bun al nopţii este mama mea.Gândul călăuzitor, venit de undeva din tenebrele timpului,dintr-o lume necunoscută ,mă îmbie să aleg calea cea dreaptă.

Atâtea zile câte voi avea, îmi va rămâne vie în minte amintirea ei.Măicuţa mea  a fost ,este şi va fi soarele copilăriei mele! Deşi e dincolo de timp,ea va rămâne pururea   îngerul meu păzitor!