Oameni...

"Există oameni care sunt săraci, dar sunt plini de bogăţie sufletească, care sunt umili, însă cunoscuţi lumii datorită calităţilor pe care le au, oameni care plâng noaptea de griji, dar care se trezesc a doua zi şi o iau de la capăt, zâmbind, sperând la mai bine...

Există oameni care nu au nimic, dar care dăruiesc din tot sufletul, care împart acel nimic cu ceilalţi; există oameni care sunt urâţi, dar ei iubesc cu toată fiinţa lor pe cei care îi urăsc.

Există oameni buni şi oameni răi, oameni cărora le spunem să plece, doar pentru că nu îndrăznim să le spunem mai stai... Totuşi, oamenii buni nu sunt aceia care fac tot timpul astfel încât să fie bine, ci aceia care se bucură de bine, indiferent de forma pe care acesta o are.

În fiecare zi întâlneşti oameni, dar nu îi judeca, nu fi superficial! Dacă nu ai răbdare să arunci o privire în sufletului fiecărui om pe care îl întâlneşti şi dacă vrei să ajungi să îl cunoşti cu adevărat, atunci nu încerca să analizezi felul în care tace când e supărat, felul în care vorbeşte sau plânge... Priveşte-l râzând! Un om care râde din tot sufletul nu este altceva decât un om bun.

E posibil să mor chiar mâine şi pe pământ n-o să rămână nimeni care să mă fi înţeles întru totul. Unii or să mă considere mai rău, iar alţii mai bun decât sunt. Câţiva vor spune că eram un om bun; alţii că am fost o canalie. Dar amândouă aceste opinii vor fi la fel de greşite."

Mihai Lermontov, "Un erou al timpului nostru"

Metamorfoze

„De aceea e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. 

Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. 

Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. 

Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!”

Paulo Coelho - „Zahir”

Punct și de la capăt

"Gata! Ai suferit destul. Ajunge cât ai plâns și cât te-ai ascuns. A venit momentul să te ridici și să pornești pe un alt drum. Nu te mai încăpățâna să mergi pe drumul care nu te duce nicăieri.

Du-te și privește-te în oglindă. Îți place ce vezi? Ochii plânși, chipul trist cu grimase de durere și sufletul răvășit?

A venit timpul să îți ștergi lacrimile, să-ți pansezi rănile sufletești și sa uiți trecutul. Fiecare secundă în care îți plângi de milă înseamnă o șansă pierdută la fericire. Zâmbește! Vezi ce frumos ești? Amintește-ți cine vrei să fii. Amintește-ți că ai deptul la fericire!

Ai în fața ta mai multe drumuri pe care poți alege să pornești. Important este să faci primul pas. Îndrăznește! Ia cu tine lecțiile învățate din toate experiențele, ia-ți încrederea, forța, visele și iubirea. E tot ce îți trebuie pentru a porni pe noul drum al vieții tale. Nu privi înapoi la drumul pe care l-ai abandonat. Nu plânge după oamenii care au ales alte drumuri. Aceștia au fost doar niște umbre care te-au însoțit pe parcursul călătoriei tale.

Să nu te simți singur. Ești însoțit în permanență de cel mai bun prieten: Dumnezeu.

Nu știi ce te așteaptă pe noul drum pe care vei porni. Nu ai nicio garanție că vei găsi fericirea. Dar ești dator să o cauți. Nu în oameni trebuie să crezi, ci în tine.

Mergi înainte! Să nu cumva să privești în pământ. Admiră peisajele și privește oamenii. Fii frumos și cald. O mulțime de oameni așteaptă să facă parte din viața ta.

Dragostea și fericirea te așteaptă. Mergi înainte!"

Irina Binder

Singurătatea

"Ajungi să fii condamnat atunci când sufletul tău simte nevoia de singurătate. Obosit fiind, sufletul simte nevoia să fie singur. Tu simți nevoia să petreci ceva timp cu tine, cu gândurile tale. Simți o nevoie acută, fizică și sufletească, de tăcere. De liniște. De ecoul propriilor gânduri. Pentru că oricât de mult ai iubi oamenii și prezența lor, uneori vrei să te ai doar pe tine. Dar ei nu vor înțelege asta. Se vor supăra, se vor simți neglijați, uitați. Nu vor înțelege nevoia ta de liniște și o vor interpreta și analiza la infinit. Te vor întreba mereu “De ce?”. Sau vor spune că ești egoist.

Nu voi da niciodată explicații pentru nevoile mele de singurătate. Nu sunt nici tristeți, nici melancolii, nici depresii. Sunt regăsiri. Mă simt în siguranță în liniște. Am senzația de libertate.

Cred că singurătatea e prost înțeleasă, motiv pentru care mai toată lumea se teme de ea. Eu nu mă tem. Dimpotrivă. Uneori o caut așa cum caut să fac orice alt lucru care îmi aduce bucurie.

Singurătatea nu mă bucură, nu mă întristează, însă din când în când îmi face bine. Un bine care nu poate fi explicat în cuvinte, ci doar experimentat.

Uneori eu, doar eu îmi sunt de ajuns."

Iustina Ţalea

Iubirea

"Iubirea nu are sfârşit, ea este o continuă ardere a sufletului, este o candelă veşnic aprinsă, este glasul şoptit care se aude doar în urechile celor care ştiu că lumea nu ar fi ajuns aici dacă sentimentul frumos nu ar fi existat în sufletele celor care au ars pentru a lumina calea plină de întuneric a timpului, este acea stare de veghe continuă ce ţine sufletul în viaţă chiar şi după topirea trupului. Născută din har, nu din facere, acest foc dulce nu ţine cont de vremuri, de restrişti, de bunăstare, ci doar de beatitudinea împlinirii frumuseţii lui Dumnezeu pe pământ. Căci unde dragoste nu e, nimic nu e, iar sufletul este mai sărac, trupul trece mai greu prin viaţă, fără bucuria pe care numai spiritul acesteia ţi-o poate dărui. Iubirea este sensul tuturor lucrurilor, existând peste tot în Creaţie, fiind unul din numele lui Dumnezeu. Jertfa pe cruce, din iubire faţă de om, a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru refacerea comuniunii între om şi Dumnezeu, este pentru veşnicie pilda cea mai vie şi înfricoşătoare de iubire necondiţionată, curată şi deplină. Din iubire Dumnezeu a trimis pe Duhul Sfânt, Mângâietorul care ne învaţă iubirea. Dacă Dumnezeu ar uita un singur gest, nu ar mai fi dragoste deplină. Ori de câte ori jertfim sinele nostru pentru aproapele săvârşim o răstignire a eului, care ne spală de zgura egoismului. E drept, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi suferinţele, dar merită. Un exemplu de deschidere şi jertfă în iubire este şi monahul acela care se ruga ca toţi oamenii să intre în Rai şi pe el să-l lase afară, la poartă, să-i păzească pe cei dinăutru.

Cine iubeşte se transformă, se deşartă în persoana faţă de care îşi manifestă acest sentiment minunat. Iubirea nu are limite, sau mai bine zis iubirea în Dumnezeu nu are limite. Iubirea te învie, te schimbă, te transformă, te jertfeşte pe altarul inimii într-o permanentă liturghie a iertării din care suntem datori neîncetat să ne împărtăşim. În iubire eşti mereu acoperit de aripa unui înger ce îţi picură în inimă, în minte şi în viaţă harul Duhului Sfânt. 

Pe lângă echilibru interior, bucurie şi pace sufletească, iubirea este momentul care repară trecutul şi cucereşte viitorul… Şi când te gândeşti că aici pe pământ sufletul atinge doar puţin iubirea, căci dulceaţa Iubirii o vom gusta deplin în veşnicie!"

Hrisostom Filipescu, "Puţine cuvinte, multă iubire"

Opinii

“Știi când vei putea avea o părere obiectivă despre un om? Atunci când vei trăi în locul lui. Când vei suferi în locul lui sau când te vei bucura în locul lui. Când vei munci în locul lui și când vei face sacrificii în locul lui. Când vei trăi fiecare clipă a lui, fiecare regret, fiecare teamă, fiecare durere, fiecare emoție. Când vei lua decizii în locul lui. 

Până atunci părerea ta nu valorează nimic. Pentru că nu-ţi poţi face o părere despre un om după o primă impresie sau după nişte zvonuri. Şi nici după prejudecăţi. Pentru că atitudinea pe care o afişează un om nu-ţi spune neapărat dacă e fericit sau nefericit, aşa cum lucrurile lui nu-ţi spun dacă are totul sau îi lipseşte ceva.”

Irina Binder

Rostul vieții

"Dacă n-aş fi avut convingerea că orice clipă pe care o trăiesc, pe care o risipesc, care trece, se depune totuşi undeva, într-un seif la care numai eu am acces şi în care nimic nu se degradează şi nu se pierde, nu aş fi fost, sunt sigură, în stare să ajung la această vârstă, aş fi înnebunit demult calculând astronomicele cifre ale secundelor irosite. Sunt atât de încredinţată, însă, că nimic din ce-am trăit n-am trăit degeaba, că nimic din ce-am văzut n-am văzut în zadar, că nimic din ce-am suferit n-am suferit fără rost, încât încerc uneori sentimentul, aproape iresponsabil, pe care trebuie să-l aibă acţionarii marilor întreprinderi, care ştiu că simpla trecere a vremii îi îmbogăţeşte necontenit. Şi chiar dacă amân fără încetare să scot de la Banca Timpului mormanele de minute, şi de zile, şi de ani, strânse aproape fără voia mea acolo, existenţa acelei bănci nu este mai puţin importantă pentru mine. La urma urmei, omul cel mai bogat din lume nu este cel care mănâncă cel mai mult, sau se îmbracă cel mai bine, ci acela care ar putea oricând să o facă."

Ana Blandiana

Dependența temporală

"Vă puteţi interpreta corect prezentul numai dacă aruncaţi o privire spre trecut, deoarece fiecare eveniment este consecinţa unui eveniment precedent. Ştiţi toate acestea, dar trebuie să fiţi deopotrivă conştienţi că aveţi posibilitatea să lucraţi asupra acestui prezent ce reprezintă consecinţa trecutului pentru ca viitorul să împlinească dorinţele şi proiectele voastre cele mai bune.

Pentru a înţelege bine sensul unei existenţe umane, a voastră, la fel ca şi cea a tuturor fiinţelor, trebuie să o consideraţi ca pe o consecinţă a unui trecut îndepărtat, dar deopotrivă, şi acest lucru este cel mai important, ca pe un punct de plecare pentru o nouă existenţă. Acela care studiază o viaţă umană fără să ţină cont că ea reprezintă numai o za a unui lung lanţ, nu poate emite decât judecăţi greşite."

Omraam Mikhaël Aïvanhov

În căutarea fericirii

"A căuta fericirea - iată o stare firească a omului. Dorința de a fi fericit este firească, dar atașamentul de fericire înseamnă altceva. Atașamentul de fericire este cauza nefericirii și asta nu pentru că noi n-am avea dreptul la fericire, cât pentru că atașamentul descrie o stare de dependență de fericire. În dependență regăsim, în același timp, neînțelegerea condiției umane, a ființei umane, a propriei ființe și, în consecință, neînțelegerea experienței și neacceptarea ei. Din pricina dependenței noastre de fericirea omenească pierdem chiar starea de fericire, căci nu găsim justificarea și puterea de a înțelege momentele de zdruncin, de umilire sau de umilință a valorilor superioare. Neînțelegând, judecăm, ne supărăm, urâm, simțim frica într-un mod care întrece simpla ei forță protectoare și devenim intoleranți cu noi înșine, ca și cu greșelile sau comportamentele oamenilor din jurul nostru. Când vrem cu orice preț să fim fericiți, cea mai mică stare de durere, de nefericire, de iritare, de suferință ne poate crea un dezastru lăuntric și chiar comportamental. 

Un oarecare atașament de fericirea omenească am putea avea cu toții și, dacă îl avem trebuie să-l observăm și să înțelegem ce anume ni se întâmplă. Cum ne dăm seama că suntem atașați de fericire? Ei bine, cele mai mărunte comportamente neplăcute ale altor oameni ne rănesc, ne stimulează judecata, ne irită, ne mânie și ne fac să ne pierdem capacitatea de a iubi și, mai ales, toleranța. Devenim răi de dragul fericirii, cam asta-i ideea. Devenim agresivi emoțional și ne agresăm pe noi înșine, înainte de a-i agresa pe alții. Cea mai mică durere fizică sau sufletească ni se pare sfârșit de lume atunci când suntem atașați de fericirea omenească, cel mai mărunt comportament al unui partener, al unui părinte, al unui copil sau al unei alte ființe apropiate trezește în noi suferința și neînțelegerea. Fericirea ne fuge de sub călcâie tocmai pentru că suntem dependenți de ea, iar neînțelegerea ne frânge energia și puterea de a iubi.

Noi suntem oameni și oamenii vor simți întotdeauna durerea, suferința, pierderea și dificultățile condiției umane. Fără suferință nu există dezvoltare, spune Lazarev și asta nu-i o scuză pentru existența suferinței, cât un fel în care acceptăm că ea are un rol bine determinat în viața noastră. Iubirea noastră se poate ridica deasupra suferințelor pe care le îndurăm, dar asta nu înseamnă că avem scutire de suferință. Sufletul nostru poate aspira către fericire, o poate trăi, dar - în același timp - să avem grijă ca fericirea sau, mai bine spus, dependența de ea să nu ne înrăiască. Acceptarea suferinței, a durerii și a pierderii în viață, presupune o conexiune corectă cu puterea iubirii, cu puterea divină și o mai bună adaptare la viață. Durerile omenești nu există pentru a ne lua fericirea, ci pentru a ne ajuta să înțelegem că nici o stare umană nu-i fixată pe un perete pentru noi anume; fericit poate fi acela care acceptă că este și nefericit, că nu-i nefiresc să trăiești și suferința, că tocmai capacitatea de a acecpta, a tolera, a înțelege suferința și pierderile vieții deschide poarta către iubire. Dacă devenim răi în numele fericirii, rămânem în nefericire. Dar, dacă izbutim să trecem peste greutăți cu bunătate și cu înțelepciune, să ne acceptăm lacrimile și slăbiciunea pe care ele o trădează, avem capacitatea să percepem fericirea și nu atât pe aceea izvorâtă din ceea ce avem, cât pe aceea ce se naște în interiorul nostru, din ceea ce suntem."

Maria Timuc

Cheia succesului

"Nu am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost și oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că au fost și oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost și oameni nerecunoscători, însă viața m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu. 
Nu am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat și că m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute și au ajuns să își dorească să fie ca mine. Iar ceilalți, care m-au apreciat obiectiv au câștigat în mine un prieten loial. 
Nu am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul și mi-au devenit dușmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viața mea.
Nu am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aștept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunț de tot la visurile mele. Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp și că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a ști cum să le valorifici și să nu le pierzi.
 Nu am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare niciodată și care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptățit. Dar iertându-i, am câștigat un suflet liber și liniștit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări și de dureri.
 Nu am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită. 
Nu am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeași iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ și că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul și am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit și oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite și că este motivul existenței mele."

Mooji